Intre doua lumi

Mi-am implantat lopata taioasa in odaie.
Afara batea vantul. Afara era ploaie.

Si mi-am sapat odaia departe sub pamant.
Afara batea ploaie. Afara era vant.

Am aruncat pamantul din groapa, pe fereastra.
Pamantul era negru: perdeua lui, albastra.

S-a ridicat la geamuri, pamantul pana sus.
Cat lumea-i era piscul, si-n pisc era Isus.

Sapand s-a rupt lopata. Cel ce-o stirbise, iata-l,
Cu moastele-i de piatra, fusese insusi Tatal.

Si m-am intors prin timpuri, pe unde-am scoborat,
Si in odaia goala din nou mi-a fost urat.

Si am voit atuncea sa sui si-n pisc sa fiu.
O stea era pe ceruri. In cer era tarziu.

Tudor Arghezi

Tu sei sorgente viva, Taize song

Legenda Mea Personala

"Eu sunt ceea ce ar trebui sa fie fiecare dintre noi, daca si-ar asculta inima. Adica cineva care se lasa vrajit de misterele vietii, care este deschis fata de miracole, care simte bucurie si entuziasm pentru ceea ce face." - La raul Piedra am sezut si-am plans, Paulo Coelho

Asta sunt eu!

Am avut o seara tare ciudata, as putea sa o numesc Noaptea Vrajitoarelor.

Nu mai incerc sa le explic oamenilor. Le spun doar ce sa faca. Daca ma asculta bine, daca nu, asta este. Important este ca sunt mult mai calma. Si relaxata si sigura pe mine si pe faptul ca acolo sus cineva are Grija de mine. Si ca Mana care a scris totul ma calauzeste pe drumul meu.

Poate va intrebati daca pe drumul parcurs pana acum mi-am intalnit Dragostea. Da, am facut-o. Dar nu am recunoscut-o. Si este exact asa cum se spune in Traditia Lunii si a Pamantului - ochii oglinda a sufletului. Numai ca oamenii nu sunt obisnuiti cu Misterul. Prefera sa repete aceleasi greseli decat sa mearga mai departe.

Mi-am folosit experienta si rabdarea pentru a le face calea usoara. DAR AM GRESIT PROFUND! Oamenii nu pot invata decat prin suferinta. E parte a vietii, fata cealalta a medaliei. Daca eu ii scutesc de suferinta, ii lipsesc si de lectia pe care trebuiau sa o invete.


E vremea sa na aducem aminte cine suntem! Sufletul este cel mai mare avut pe care il avem. Este al nostru de la Tatal Ceresc. Este singururul lucru care ne apartine cu adevarat. Restul e praf in vant. E efemer ca Timpul!


Eu sunt ceea ce ar trebui sa fie fiecare dintre noi, daca si-ar asculta inima. Adica cineva care se lasa vrajita de misterele vietii, care este deschisa fata de miracole, care simte bucurie si entuziasm pentru ceea ce face!


12 Stones - Broken Road

Looooooooooool

Din seria - sa mor de ras si alta nu ...

Little Mermaid - Kiss the Girl - Continued


Wile Coyote catches and eats Road Runner

La Cafe :))



Enjoy!

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig
Stam singur lânga mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

Broken

Lecţie de viaţă

1. Da oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o cu bucurie.

2. Casatoreste-te cu un barbat/femeie cu care îti place sa stai de vorba. Pe masura ce vei îmbatrâni, îndemânarea de a face conversatie va fi foarte important.

3. Nu crede tot ce auzi, cheltuie tot ce ai si dormi când vrei.

4. Când spui 'Te iubesc' asa sa fie.

5. Când spui 'Îmi pare rau' priveste omul în ochi.

6. Logodeste-te cu cel putin sase luni înainte de a te însura.

7. Crede în dragoste la prima vedere.

8. Nu râde de visurile cuiva. Oamenii care nu au viasuri, nu au prea multe.

9. Iubeste mult si pasional. Poti fi ranit, dar este singurul mod de a trai din plin.

10.În dispute, lupta cinstit. Nu pronunta nume.

11. Nu judeca oamenii după relatiile pe care le au.

12. Vorbeste rar, dar gândeste repede.

13 Când cineva îti pune o întrebare la care nu cunosti raspunsul, zâmbeste si întreaba: De ce vrei sa stii?'

14. Tine minte ca marea iubire si marile realizari comporta mari riscuri.

15. Spune 'Noroc' când auzi pe cineva stranutând.

16. Când pierzi, nu pierde şi lecţia.

17. Tine minte cei trei 'R': Respecta-te; Respecta pe altii; Responsabilitate pentru toate actiunile tale.

18. Nu lasa ca o mica disputa sa strice o mare prietenie.

19. Când îti dai seama ca ai facut o greseala, incearca imediat sa o corectezi.

20. Zâmbeste când ridici telefonul. Apelantul va simti asta în vocea ta.

21. Stai o vreme singur.

22. Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne putem noi imagina.

23. NU PUTEM PRIMI DRAGOSTEA DECAT IN MASURA IN CARE NOI O OFERIM!


...si lista poate continua

John Rezeznic - I'am still here

Dan Puric – “Despre iubire”

Actorul Dan Puric continua seria conferintelor sustinute anul acesta, in data de 15 decembrie, incepand cu ora 19.00, la Ateneul Roman, conferinta se va intitula ” Despre iubire”.

Primele 3 conferinte, “Omul frumos”, “Despre corp” si “Despre umor” au fost sold out inca din primele saptamani de cand biletele au fost puse in vanzare.

Actor, scenarist, regizor si dansator, autor de spectacole aplaudate atat in tara cat si in strainatate, artist decorat pentru servicii exceptionale in cultura, Dan Puric n-are nevoie de prezentări, tot ceea ce face il recomanda.

Nota: La initiativa Dlui Dan Puric fondurile stranse la conferintele din anul 2009 vor fi donate Schitului “Inaltarea Sfintei Cruci” care va coordona realizarea “Centrului Memorial “Rapa Robilor” de la Aiud, jud. Alba.

Sursa articol

Circle of life

Melodia care ma face intotdeauna sa am curajul de a merge mai departe :)

Circle of life

... din început în început, spre un viitor al păcii

Scrisoare neîncheiată a fratelui Roger

« Vă las pacea, vă dau pacea mea » [1]: care este aceasta pace pe care Dumnezeu o dă?

Este mai întâi o pace interioară, o pace a inimii. Ea este cea care permite o privire de speranţă asupra lumii, chiar dacă adesea este sfărâmată de violenţe şi conflicte.

Această pace a lui Dumnezeu este de asemeni un sprijin pentru ca noi să putem contribui, smeriţi, la construirea păcii acolo unde ea este ameninţată.

O pace mondială este foarte urgentă pentru a alina suferinţele, astfel încât copiii de astăzi şi de mâine să nu cunoască neliniştea şi nesiguranţa.

In Evanghelia sa, într-o fulgerătoare intuiţie, sfântul Ioan exprimă în trei cuvinte cine este Dumnezeu: « Dumnezeu este iubirea. » [2] Dacă înţelegem doar aceste trei cuvinte, vom merge mai departe, foarte departe.

Ce ne atrage la aceste cuvinte? Este faptul de a găsi această luminoasă certitudine: Dumnezeu nu l-a trimis pe Hristos pe pământ pentru a condamna pe cineva, ci pentru ca orice fiinţa umană să se ştie iubită şi să poată găsi o cale de împăcare cu Dumnezeu.

Dar de ce unii sunt surprinşi de măreţia unei iubiri şi se ştiu iubiţi, sau chiar copleşiţi? De ce alţii au impresia că sunt puţin apreciaţi?

Dacă fiecare ar înţelege că: Dumnezeu ne însoţeşte până în singurătatea noastră de nepătruns. Fiecăruia îi spune: « Tu valorezi mult în ochii mei, tu ai preţ pentru mine, şi te iubesc. » [3] Da, Dumnezeu nu ne poate da decât dragostea Lui, existând în toată Evanghelia.

Ceea ce Dumnezeu ne cere şi ne oferă, este de a primi pur şi simplu infinită Sa milostivire.

Că Dumnezeu ne iubeşte este o realitate câteodată puţin accesibilă. Dar când noi descoperim că dragostea sa este înainte de toate iertare, inima noastră este liniştită şi chiar transformată.

Şi iată-ne capabili să uităm în Dumnezeu ceea ce chinuie inima: aici este o sursa unde se poate găsi o nouă vitalitate.

Ştim noi destul acest lucru? Dumnezeu are atât de mare încredere în noi încât are pentru fiecare dintre noi o chemare. Care este această chemare? El ne invită să iubim aşa cum Ne iubeşte pe noi. Şi nu există o dragoste mai profundă decât să mergi până la a te dărui pe tine însuţi, pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi.

Cine trăieşte din Dumnezeu alege iubirea. Şi o inimă decisă să iubească poate răspândi o bunătate fără margini. [4] Pentru cine caută să iubească prin încredere, viaţa se umple de o frumuseţe plină de seninătate.

Cine alege să iubească şi să mărturisească acest lucru prin viaţa sa este îndrumat să se întrebe asupra celor mai grele probleme care ar fi: cum să alinăm suferinţele şi neliniştile celor care sunt aproape sau departe?

Dar ce înseamnă a iubi? Ar fi oare a împărţi suferinţele celor mai oropsiţi? Da, aceasta este.

Ar însemna a avea o infinită bunătate a inimii şi a uita de sine-însuşi pentru ceilalţi, cu dezinteres? Da, cu siguranţă. Şi încă o dată: ce înseamnă a iubi? A iubi este a ierta, a trăi în împăcare. [5] Şi a te împăca, este întotdeauna o primăvară a sufletului.

În micul sat de la munte unde m-am născut, trăia foarte aproape de casa noastră o familie numeroasa, foarte săracă. Mama murise. Unul dintre copii, un pic mai tânăr decât mine, venea adesea la noi, o iubea pe mama mea ca şi cum ar fi fost a lui. Intr-o zi a aflat că trebuia sa părăsească satul şi, pentru el, a pleca nu-i era prea uşor. Cum să consolezi un copil de cinci sau şase ani? Era ca şi cum n-ar fi existat o cale de întoarcere necesară pentru a interpreta o astfel de separare.

Puţin înaintea morţii Sale, Hristos îi asigura pe ai săi că vor primi o consolare: le va trimite Sfântul Duh care va fi pentru ei un sprijin şi un consolator, şi va rămâne pentru totdeauna cu ei. [6]

În inima fiecăruia, astăzi încă mai şopteşte: « Nu te voi lăsa niciodată singur, ţi-l voi trimite pe Sfântul Duh. Chiar dacă eşti în adâncul deznădejdii, voi fi lângă tine. »

A primi mângâierea Duhului Sfânt, înseamnă a căuta, în linişte şi în pace, să ne abandonăm Lui. Atunci când evenimente grave se produc câteodată, este posibil să le depăşim.

Suntem noi atât de fragili încât avem nevoie de consolare? Tuturor ni se întâmpla să fim zguduiţi de o încercare personală sau de suferinţa celorlalţi. Acest lucru poate ajunge până la a slăbi credinţa şi a stinge speranţa. A regăsi încrederea în credinţă şi pacea inimii presupune câteodată a fi răbdător cu sine-însuşi.

Este o durere care marchează în mod deosebit: aceea a morţii unui apropiat, de care am avea poate nevoie să înaintăm pe acest pământ. Dar iată că o astfel de încercare poate cunoaşte o transformare, şi atunci ea deschide calea spre o comuniune.

Cine se află la limitele durerii, o bucurie din Evanghelie poate fi exprimată. Dumnezeu vine să lumineze acest mister al durerii umane în aşa fel încât ne primeşte in intimitate cu El.

Iată-ne deci situaţi pe o cale a speranţei. Dumnezeu nu ne lasă singuri. El ne îndeamnă să avansăm spre o comuniune, această comuniune a dragostei care este Biserica, în acelaşi timp atât de misterioasă şi atât de indispensabilă…

Hristos al comuniunii [7] ne face acest imens dar al consolării.

În măsura în care Biserica devine capabilă să aducă vindecarea inimii comunicând iertarea, compasiunea, ea face şi mai accesibilă o plenitudine de comuniune cu Hristos.

Când Biserica este atentă să iubească şi să înţeleagă misterul oricărei fiinţe umane, când ascultă neîncetat, consolează şi vindecă, ea devine ceea ce e şi mai luminos din ea însăşi: reflectarea limpede a unei comuniuni.

A căuta reconcilierea şi pacea presupune o luptă în interiorul fiecăruia. Nu este un drum prea uşor. Nimic durabil nu se construieşte uşor. Spiritul comuniunii nu este naiv, el este deschiderea inimii, bunăvoinţa profundă, el nu ascultă suspiciunile.

Pentru a fi purtători de comuniune, vom înainta, în vieţile fiecăruia dintre noi, pe calea încrederii şi a bunătăţii inimii mereu reînnoită?

Pe acest drum vor fi adesea eşecuri. Atunci să ne amintim că sursa păcii şi comuniunii este în Dumnezeu. Departe de a ne lăsa descurajaţi, chemăm Sfântul Său Duh asupra fragilităţilor noastre.

Şi, de-a lungul existenţei, Sfântul Duh ne va ajuta să reluăm drumul şi să mergem, din început în început, spre un viitor al păcii. [8]

În măsura în care comunitatea noastră creează în familia umană posibilităţi de deschidere…

[1] Ioan 14,27

[2] 1 Ioan 4,8

[3] Isaiia 43,4

[4] În timpul deschiderii conciliului tinerilor, în 1974, fratele Roger a spus: « Fără iubire, la ce e bun să existăm? De ce să mai trăim? În ce scop? Aici este sensul vieţii noastre: a fi iubiţi pentru totdeauna, pentru eternitate, pentru că, la rândul nostru, să mergem până la a muri din iubire. Da, fericit cel care moare din iubire.» A muri din iubire, acest lucru înseamnă, pentru el, să iubeşti până la capăt.

[5] « A trăi în reconciliere »: în cartea sa, Presimţi tu o fericire?, apărută cu cincisprezece zile înaintea morţii sale, fratele Roger a explicat încă o dată ceea ce însemnau aceste cuvinte pentru el: « Pot spune din nou aici că bunica mea din partea mamei a descoperit intuitiv o cheie a ecumenismului şi că ea mi-a deschis o cale spre concretizare? După Primul Război Mondial, ea avea o singură dorinţă, ca nimeni să nu retrăiască ceea ce ea a trăit: creştini care se bătuseră cu armele în Europa, cel puţin să se reconcilieze pentru a încerca să împiedice un nou război, gândea ea. Ea era de viţă veche evanghelică dar, desăvârşind în ea însăşi o reconciliere, a început să meargă la biserica catolică, fără a manifesta totuşi o ruptură cu ai săi. Marcată de mărturia vieţii sale, şi încă destul de tânără, am găsit în urma sa propria mea identitate de creştin reconciliind în mine-însumi credinţa originilor mele cu misterul credinţei catolice, fără ruptură de comuniune cu aceştia. »

[6] Ioan 14,18 şi 16,7

[7] « Hristos al comuniunii »: fratele Roger a folosit deja această expresie când l-a primit pe Papa Ioan-Paul al II-lea, la Taize pe 5 octombrie 1986: « Împreuna cu fraţii mei, aşteptarea noastră cotidiana este ca fiecare tânăr să-l descopere pe Hristos; nu pe Hristos luat separat, ci pe «Hristos al împăcării» prezent în acest mister al comuniunii care este Corpul său, Biserica. Aici o mulţime de tineri îşi pot găsi sau dedica întreaga viaţă, până la capăt. Aici ei au totul pentru a deveni creatori ai încrederii, ai împăcării, nu numai intre ei, dar cu toate generaţiile, de la bătrâni până la tineri. În comunitatea noastră din Taize, a-L urma pe «Hristos al comuniunii», este ca un foc care ne arde. Vom merge până la capătul lumii pentru a căuta drumuri, pentru a întreba, a implora dacă trebuie, dar niciodată din afară, ci mereu în noi rămânând în interiorul acestei unice comuniuni care este Biserica. »

[8] Aceste ultime patru paragrafe transcriu cuvintele pe care fratele Roger le-a rostit la sfârşitul întâlnirii europene de la Lisabona, în decembrie 2004. Sunt ultimele cuvinte pe care le-a pronunţat public.

Orice sfarsit e un nou inceput

...asa cum mi-a spus sora mea odata, uneori trebuie sa dai voie lucrurilor sa se termine, sa ia sfarsit, sa se stinga. Imi spunea: "Tu esti ca un copac ce refuza sa isi lase frunzele sa cada toamna! Din cauza asta primavara tu nu poti inflori!"

Dar pentru asta ai nevoie de mult curaj. Curajul de a renunta la ceea ce este cunoscut, este sigur, este familiar si parca merge de la sine, in virtutea inertie.

Numai ca orice sfarsit e un nou inceput si sa nu uitam ca avem mai multe vieti si o singura moarte.

"Draga maichii, dupa tine imi pare si rau si bine" asa cum spunea Dan Puric aseara in conferinta despre Umor sintetizeaza o filosofie de viata pe care batranii nostri ne-o aduc din vesnicie.

Punct. Si de la capat.

Vine o zi...

True love

Un filmulet de 12 minute - True love.

Enjoy :)

P.S.: Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe... Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat.

Minunea Deltei

Si a zis catre ucenicii Sai: De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Viata este mai mult decat hrana si trupul mai mult decat imbracamintea.

Priviti la corbi, ca nici nu seamana, nici nu secera; ei n-au camara, nici jitnita, si Dumnezeu ii hraneste. Cu cat mai de pret sunteti voi decat pasarile?! Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Deci daca nu puteti sa faceti nici cel mai mic lucru, de ce va ingrijiti de celelalte?

Priviti la crini cum cresc: Nu torc, nu tes. Si zic voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.

Luca 12; 22-27

Minunea Deltei

Life in Bucharest

The miracle of life :)