CAPITOLUL I
Si uite asa s-a lasat noaptea peste nisipar. Lumea s- adus la culcare. Luna este sus pe cer. Este race, dar aerul est ecurat si briza marii aduce parfumuri din alte lumi. La marginea plajei in cepe muntele. Ei muntele ei – al Vrajitoarei. Povestea ei este stiuta de toti: a locuit multa vreme in oras, printre oameni. A incercat sa ii ajute. Si-a folosit darul, dar oamenii nu au inteles-o. Au acuzat-o si au condamnat-o. Si a plecat spre o plaja locuita de niste creaturi ciudate, cu comportament bizar. Toata ziua se joaca si fac glume, se ajuta, se distreaza, se iubesc, se cearta, se impaca, se bucura de viata.
Si a sosit pe plaja, intr-o dimineata si de atunci nu a mai plecat.
Si-a promis ca nu o sa mai repete greselile facute, si nu va mai incerca niciodat asa schimbe destinul oamenilor. Orice suferinta isi are rolul ei. Si a promis sa ii ajute pe toti cei care au nevoie de ajutorul ei. Le arata viitorul si ii invat asa il transforme in realitate. Asta este misiunea ei.
Si acum priveste in zare, la perechea de indragostiti, adormiti pe plaja. Zambeste. Stie ce va urma, si ii binecuvanteaza. Dragostea este forta suprema care face ca toate lucrurile sa se miste. Dar, oamenii au inteles-o numai ca suferinta si sacrificu. Au folosit-o pentru a se pedepsi. Pacat. Se intristeaza pentru o secunda, si ii pare rau ca nu poate striga sa o auda toti, dar is aduce aminte ca fiecare are drumul sau. Chiar si ea...
Si se intoarce la stanca de pe munte si priveste in continuare orizontul. Se roaga pentru binele oamenilor – celor de aici si a celor de dincolo. Si stie ca mai are de ispasit pedeapsa. Zambeste catre cer si isi cere iertare pentru cutenzanta de a se fi crezut mai presus de ceilalti oameni, si cere inca o data smerenia.
Luna se lasa usor in mare. Noaptea cea mai neagra se apropie, chiar inainte de rasaritul soarelui. Stie ca trebuie sa aiba rabdare. Este o lectie grea. Dar trebuie sa o invete pentru a putea merge mai departe.
Si, incet soarele rasare. Ii zambeste. Il recunoaste. L-a vazut de atatea ori, si totusi nu isi poate opri uimirea din privire.
Si isi aduce aminte de mana care a scris totul: Unul este in toti. Dar oamenii prefera sa uite asta. Durerea lor ar fi prea mare. Pentru ca sunt facuti dupa chipul si asemanarea Unuia. Creatori. Dar, vai ce durere. Asta ii sperie si ii face sa fuga, sa se ascunda, sa isi planga de mila, sa evadeze. Au puterea, dar glasul inimii este prea slab, s nu il mai aud. Il ignora si in timp uita. Se cred frumosi, destepti, dar ochii lor sunt tristi. Sufletul plange. Si nu mai pot gasi drumul spre fericire.
Ganduri, ganduri si iarasi ganduri.
- Dati-va voie sa fiti fericiti! Nu va mai pedepsiti singuri! Sunteti cele mai iubite dintre fiinte.
Dar nimeni nu aude.
Ei se trezesc si vad ca stanca de pe munte este la locul ei. Respira usurati ca a mai trecut o noapte intunecata.
Si bucuria de a fi viu se apinde odata cu primele raze ale soarelui.
Vrajitoarea se retrage. Ii lasa pe oameni sa se bucure. Vede ca un stain ii bate la usa. Il astepta de mult. Si vestile nu sunt bune. Se imbraca si pleaca. Trebuie sa mearga sa isi indeplineasca misiunea. Se uita o singura data inapoi.
- Sa fiti fericiti. Priveste la firele de patrunjel resarite din semintele aruncate de vant. Si stie ca totul a fost scris de aceasi mana in care si ea isi pune acum nadejdea.
Povestea continua.
CAPITOLUL II
Si a mers mai departe. A mers usor, fara graba. A trecut prin orase, prin sate, pe munti, pe campii. A admirat oamenii, locurile, natura. Totul era perfect.
In cele din urma a ajuns. O asteptau. Drumul fusese lung, dar reusise.
In sala de marmura totul era pregatit. Consiliu era prezent.
- Ai intarziat! spuse Judele.
- Toate au timpul lor. Mi-am invatat lectia.
- Ce ai invatat?
- Ca drumul este la fel de important ca si destinatia. Nu este indiferent drumul pe care il alegi. Daca esti atent la tot ce este in jur, ajungi sa auzi Glasul lumii.
- Indraznesti sa vorbesti de Glasul lumii.
- Am sa vorbesc de Sufletul ei. Dar mai intai sa terminam judecata. Am gresit cand mi-am dorit fericirea altora, si mi-am ispasit pedeapsa. Imi recunosc vina si limitele, dar nu regret nimic din ceea ce am facut. Mi-am urmat inima. Am venit sa termin ceea ce am inceput. Am venit sa imi indeplinesc misiunea.
- Prea bine. Spune povestea!
- Ce este fericirea? Un tanar a plecat in cautarea ei. Si a aflat de un mare intelept. A calatorit mult timp prin lume si i-a gasit castelul. A intrat. Acolo oamenii stateau de vorba, se minunau de bogatiile pe care le vedeau. A cerut sa fie primit numiadecat. A ramas surprins cand a vazut simplitatea ce inconjura camera.
- Pentru ce ai venit?
- Am venit sa te intreb cum pot gasi fericirea!
- Uite o lingura cu doi stropi de ulei inmiresmat in ea. Ia aceasta lingura si viziteaza in voie castelul, DAR SA NU VERSI NICI O PICATURA. Si apoi am sa iti raspund.
Si a plecat tanarul. Foarte atent la lingura lui.
Dupa doua ore se intaorce la usa Inteleptului:
- Ai vizitat castelul?
- Da.
- Si ce ai vazut?
- Nimic pentru ca eram atent la cele doua picaturi de ulei, spuse tanarul.
- Mergi inca o data si de data asta fii atent la tot ce este in jurul tau.
- Si tanarul a plect, de data asta sa indeplineasca misiunea. Si a vazut lucruri pe care nu le observase, detaliile, florile din gradina, oamenii.
Dupa o zi intreaga de umblat se intoarce multumit la usa Inteleptului.
- Ai vazut tot?
- Da.
- Si picaturile de ulei?
Speriat, tanarul se uita la lingura goala.
Inteleptul zambi.
- Fericirea inseamna sa poti admira castelul, dar in acelasi timp sa fii atent la cele doua picaturi!
Si tanatul pleca sa spuna mai departe povestea sa.
Un murmur strabatu camera consiliului.
- - Da, a aflat secretul, dar oare il va putea folosi? Sa o testam.
- E o poveste frumoasa, dar la ce ajuta?
- Fiecare lucru are rolul sau in lume. Fiecare om, in parte, este important in marea ordine a lucrurilor. Datoria fiecaruia este sa isi urmeze destinul, sa isi indeplineasca misiunea.
- Si ce se intampla cand misiunea sa ia sfarsit?
- Asta mi-a luat cel mai mult sa descopar, dar raspunsul este simplu, ca toate lucrurile importante: primim o alta misiune.
- - Da, a inteles.
Judele se ridica si inainta spre mijlocul camerei.
- Te dezleg pe tine Femeie. Pedeapsa ta a fost ispasita. Mergi inapoi intre oameni si urmeaza-ti calea. Vorbeai de Sufletul lumii?
- Da. De Limbajul lumii. Dar asta este o alta poveste.
Mandra, isi ridica capul, face o plecaciune, se intoarec si pleaca.
Lumea este casa ei acum. Se poate intoarce la viata ei simpla. La plaja plina de soare. Si o poate lua de la capat.
Povestea continua.
CAPITULUL III
Craiasa noastră, oaspet drag,
De prea mult timp mereu tanjeste,
Se stinge clipa dupa clipa,
Nici o speranta nu-nfiripa
Si nu renaste bucuria.
Neantul, haosul, aceste
Domni-vor in vecie peste
Imparatia Fanztazia.
Disparea-vom in Niciodata
In Niciunde si Nicicand
De parca n-am fi fost vreodata;
De-un nume nou este nevoie
Ca jalea noastra necurmata
Sa fie spulberata toata.
Si acest lucru vreau sa-l stii:
Un nou nume de va avea
Purtandu-l chiar din prima zi
Se va putea-nsanatosi
Si-o noua viata va porni.
Povestea fara sfarsit, Michael ENDE
